Legile Educației. Educatoarele din grădinițe vor avea nevoie de studii superioare

Legile Educației. Educatoarele din grădinițe vor avea nevoie de studii superioare
Educatoarele din grădinițe vor avea nevoie de studii superioare, cu specializarea „Educație timpurie”, pentru a se licenția în învățământ, după cum prevede proiectul Legii învățământului superior.
Educatoarele din grădinițe vor avea nevoie de studii superioare, cu specializarea „Educație timpurie”, pentru a se licenția în învățământ, după cum prevede proiectul Legii învățământului superior.
Examenul de definitivat va fi înlocuit cu licențierea în cariera didactică, conform proiectelor de legi ale educației. Spre deosebire de varianta inițială, proiectul Deca conține modificări ce vizează cadrele didactice din grădinițe și școli.
Niciun oficial din Ministerul Educației nu a adus în atenție că educatoarele vor avea nevoie de studii superioare pentru licențierea în cariera didactică. Pentru educatoare, condiționarea licențierii cu studiile superioare se găsește în proiectul legii învățământului superior, fără să se facă vreo referire în proiectul legii învățământului preuniversitar.
Iată ce prevede art. 107 din proiectul legii învățământului superior:
Art. 107 – „Absolvenții programelor de studii universitare de licență cu specializarea „Educația timpurie”, ai liceelor pedagogice cu specializarea pedagogia învățământului primar care au parcurs studii de licență cu specializarea „Pedagogia învățământului primar”, ai programelor de studii de masterat didactic de 60 de credite care au parcurs programul de formare psihopedagogică, ai programelor de studii universitare de masterat didactic de 90 de credite, ai programelor de studii universitare de masterat cu specializarea psihopedagogia specială, respectiv consiliere școlară și în carieră, și cei ai programelor de studii postuniversitar de formare profesională a adulților pentru reconversie profesională au dreptul de a participa la examenul de licențiere, pentru a obține statutul de cadru didactic cu drept de practică.” scrie edupedu.ro

Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 15:47 - Incident aviatic în ajunul Paștelui. O cursă aeriană Iași - Valencia s-a întors de urgență din zbor și a aterizat la București.
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










