Întârzieri chiar și de 10 ore, din cauza temperaturilor extreme, la trenurile CFR. Ce spun reprezentanții instituției

Întârzieri chiar și de 10 ore, din cauza temperaturilor extreme, la trenurile CFR. Ce spun reprezentanții instituției
Oamenii spun că întârzierile au devenit o obișnuință pentru CFR Călători
Canicula a dat peste cap mersul trenurilor și așa problematic. La 40 de grade celsius, oamenii sunt nevoiți să aștepte cu orele până să plece din gară. Alții, mai ghinioniști, au rămas în câmp din cauza defecțiunilor tehnice. Fără aer condiționat, călătorii se simt zilele acestea ca în saună, iar cei cu probleme de sănătate fac cu greu față situației.
Oamenii care sunt nevoiți să călătorească cu trenul zilele acestea trebuie să se înarmeze cu răbdare, apă și evantai. Garniturile înregistrează ore întregi de întârzieri, din cauza caniculei extreme.
Oamenii spun că întârzierile au devenit o obișnuință pentru CFR Călători.

Dacă nu întârzie la plecare, trenurile rămân blocate pe câmp. Oamenii care au plecat marți dimineață din Deva spre București au ajuns la destinație după aproximativ 10 ore, deși distanța este de doar 400 de kilometri.
"A fost necesară intervenția personalului de specialitate pentru înlăturarea unui copac căzut pe intervalul de stații Merișor-Bănița. A fost necesară remedierea unui deranjament la linia de contact și realimentarea cu energie electrică. Trenul interregio 1824 a fost repus in circulatie după o staționare temporară de 107 minute", a declarat Ana Brânzan, purtător de cuvânt CFR Infrastructură.
O oră și jumătate au așteptat, așadar, călătorii în câmp, fără aer condiționat sau apă.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 21:35 - Negocieri pentru un nou proiect energetic în Marea Neagră: Naftogaz discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ de gaze
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











