FOTO Acțiunea pompierilor români a continuat și ieri, în zona Spathari din insula Evia

FOTO Acțiunea pompierilor români a continuat și ieri, în zona Spathari din insula Evia
Focarele de incendiu sunt monitorizate din aer, cu ajutorul dronelor
Începând cu ora 08.00, 45 de pompieri au acționat pentru lichidarea incendiilor care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din zona Spathari. Dispozitivul a fost similar celui de ieri, intervenția asigurându-se cu 6 mașini de stingere și 2 cisterne.
Pe parcursul zilei, comandantul modulului, împreună cu ofițerul de operații s-au deplasat în teren, în locațiile unde echipajele de salvatori execută misiuni, realizându-se mai apoi o ședință de lucru alături de șefii sectoarelor de intervenție pentru a stabili tactica de adoptat pe parcursul zilei. Schimbarea personalului s-a efectuat la ora 14, iar pe tot parcursul misiunii de astăzi, asemeni zilei precedente s-a menținut o legătură permanentă cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.Un rol important în misiunea desfășurată este constituit de supravegherea și monitorizarea focarelor de incendiu din aer, cu ajutorul unei drone. Acest mod de lucru creează o imagine de ansamblu și facilitează deciziile luate în timp real, pentru a proteja atât echipele de intervenție, cât și pentru a urmări frontul flăcărilor. Imaginile de mai jos surprind momente din discuțiile ce au loc permanent între comandantul modului, ofițerii de operații din România și ofițerii eleni, aceștia fiind responsabili de coordonarea și asistarea întregii misiuni derulate de pompierii români.
Citește și:
- 21:38 - Donald Trump explică atacul asupra Iran: „Era ultima șansă reală să acționăm”
- 20:50 - Investiție majoră în sănătate: Ursula von der Leyen anunță producerea de medicamente noi în România
- 20:04 - Semnal de alarmă din Pentagon: pierderile SUA în Iran cresc. Patru militari morți și avioane F-15 doborâte
- 19:16 - Lovitură pe piața telefoanelor: Apple dublează memoria pe iPhone 17e fără să mărească prețul de 599 de dolari
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











