Consiliul și Parlamentul au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2023

Consiliul și Parlamentul au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2023
Bugetul va direcționa fondurile acolo unde acestea pot face cea mai mare diferență, în conformitate cu cele mai importante nevoi ale statelor membre ale UE și ale partenerilor UE din întreaga lume.
Luni, 14 noiembrie 2022, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Comisiei Europene, au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2023. Acordul se referă la angajamente de 186,6 miliarde de euro și la plăți de 168,7 miliarde de euro. Odată adoptat, bugetul ar permite UE să mobilizeze fonduri semnificative pentru a contribui la atenuarea consecințelor grave ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei în această țară, dar și în vecinătatea sudică și în statele membre. De asemenea, ar sprijini redresarea durabilă în curs de desfășurare în urma pandemiei de coronavirus, precum și protejarea și crearea de locuri de muncă. Ar declanșa investiții suplimentare într-o Europă mai ecologică, mai digitală și mai rezistentă, protejându-i în același timp pe cei mai vulnerabili din vecinătatea sa și din întreaga lume.
Bugetul va direcționa fondurile acolo unde acestea pot face cea mai mare diferență, în conformitate cu cele mai importante nevoi ale statelor membre ale UE și ale partenerilor UE din întreaga lume.
Mai concret, s-a convenit să direcționeze:
Parlamentul și Consiliul au acum 14 zile la dispoziție pentru a aproba în mod oficial acordul la care s-a ajuns. Votul în plen, care va marca finalul procesului, este programat în prezent pentru 23 noiembrie 2022.
Pentru mai multe detalii click aici.
Sursa: Comisia Europeană
Citește și:
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
- 07:39 - Război Orientul Mijlociu. Regiunea Golfului, sub presiune: atacuri aeriene în Dubai și Kuweit. Riscul unei crize energetice globale crește LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











