Autoturism cu ITP fals, descoperit de polițiștii de frontieră

Autoturism cu ITP fals, descoperit de polițiștii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a fost depistat în trafic, conducând un autoturism care avea I.T.P. falsificat.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a fost depistat în trafic, conducând un autoturism care avea I.T.P. falsificat.
În data de 13 martie a.c., în jurul orei 12.15, polițişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Mihăileni, un autovehicul marca Audi A3, înmatriculat în Bulgaria, condus de C.E., în vârstă de 33 ani.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la documentele prezentate, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că stickerul I.T.P. aplicat pe documente nu prezintă condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










