A scăzut numărul de pacienți COVID internați. Se redeschid secțiile Spitalului Județean Botoșani

Secții redeschise la Spitalul Județean Botoșani. Manager: „Noi chirurgii tratam COVID. Pneumologia stătea liniștită”
Managerul Spitalului Mavromati a realizat un proiect de redeschidere a unității medicale pentru urgențe și boli cronice. El a solicitat autorităților județene și Ministerului Sănătății, transferarea tuturor pacienților COVID la secțiile de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, cu excepția celor care au nevoie de terapie intensivă.„Am dat proiectul de deschidere a spitalului la comisia județeană. Deschidem Oncologia, unde e un punct sensibil pentru că pacienții și așa sunt chinuiți de boală. În cursul acestei săptămâni urmează să-i redăm funcționalitatea secției. În afara de zona infecto-contagioase, vom avea numai un sector cu cazurile severe care nu pot să le țin departe de terapia intensivă. Terapia intensivă va fi împărțită în sectoare de suspect covid și non-covid, separate, cu zone de siguranță și fără risc de contaminare între ele”, a spus Radu Malancea.Mai mult, s-a început și reorganizarea Secției de Boli Infecțioase deoarece a scăzut numărul de pacienți. Chiar dacă se încearcă revenirea la normalitate, medicul Radu Malancea a transmis personalului din spital că toate regulile de protecție vor fi menținute.„Acum în spital este mai sigur decât pe stradă. Circuitele sunt complet separate, nu este niciun risc de contaminare din spital. Riscul este de la ei spre personalul spitalului. Secția de Boli Infecțioase nu mai este supra încărcată, deja o reorganizăm, dăm drumul și la spitalizările de zi HIV-SIDA, se separă zona de suspecți de zona de pozitivi COVID. Personalul medical nu relaxează condițiile de protecție. Spitalul nu își modifică politica de protecție atât a pacientului cât și a personalului. De acum intervine altceva, foarte riscant. Relaxarea psihologică atât a personalului cât și a pacienților. Este cea mai periculoasă perioadă. Personalul și pacienții rămân cu aceleași restricții. Dar de luna aceasta se pot trata urgențele și vom vedea în funcție de evoluție, să dăm drumul și la patologia cronică. Eu zic că va fi bine”, a mai precizat Radu Malancea.
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










