În perioada 24-30 iunie 2018, Asociația Brilliant Taekwondo Sporting Club, a participat în stațiunea Borsec, la cantonamentul de vară și stagiul de pregătire al clubului ce s-a încheiat cu “Cupa Borsec”- competiție organizată “Old Boys Ditrău” în parteneriat cu Federația Română de Taekwondo WT.
Această competiție a fost destinată tuturor categoriilor de vârstă, atât pentru clasa “A” (avansați), cât și pentru clasa “B” (începători). Clubul botoșănean a înscris la această întrecere 32 de sportivi, cea mai mare parte constituind-o sportivi la prima lor competiție, obținând nu mai puțin de 15 medalii de aur, 9 de argint și 8 de bronz, fapt ce a determinat situarea în clasamentul general pe echipe pe LOCUL I , atât la clasa “A”, cât și la clasa “B”.
“A fost o săptămână grea, în care am acumulat nu numai un volum mare de cunoștințe, ci mai ales o pregătire fizică deosebită, necesară participării la toate competițiile naționale și internaționale ce vor urma în perioada următoare. Sunt încântat de rezultatele obținute de cei mai tineri sportivi, de determinarea acestora și de dorința de a se pregăti și de a învinge. Cu sportivii experimentați vom participa în luna august la Seminarul Tehnic Național ce va fi organizat de Federația Română de Taekwondo WT în localitatea Eforie Sud", a declarat președintele-antrenor al Asociației Brilliant Taekwondo Sporting Club, Denis-Paul MATEI – 4 DAN