14 PERSOANE AU FOST SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

14 PERSOANE AU FOST SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
Cele mai multe solicitări, în număr de zece, au fost pentru Salvamont Sinaia
Un număr de 14 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, mai mult de jumătate dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, marţi, Salvamont România.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 14 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.
Cele mai multe solicitări, în număr de zece, au fost pentru Salvamont Sinaia, urmat de Salvamont Sibiu, cu trei apeluri, şi Salvamont Lupeni, cu unul.
"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 14 persoane. Dintre acestea, opt au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 20 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană", menţionează reprezentanţii Salvamont.
AGERPRES
Citește și:
- 15:45 - Televiziunea Poporului nu cedează: vocea românilor se face auzită. Transmisiune specială din SUA
- 15:03 - Mitică Dragomir, previziuni politice: „USR va depăși 15%. PNL se prăbușește!”
- 15:00 - Fiul fostului președinte al Braziliei, mesaj pentru Realitatea PLUS: „Alegerile au fost anulate fără argumente!”
- 14:57 - O angajată dintr-o primărie, suspectată de contrabandă cu țigări. Peste 100 de polițiști au descins la contrabandiști
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











