Solar afectat de incendiu într-o localitate din Botoșani

0
36

Un solar încălzit cu ajutorul unei sobe a fost afectat de un incendiu izbucnit, noaptea trecută, cel mai probabil din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.
Incendiul s-a produs în localitatea Trușești, iar la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o  autospecială de stingere cu apă și spumă.

Aceștia au constatat faptul că ardea aproximativ 100 de metri pătrați din solar,  existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție. 
Pompierii au acționat prompt, astfel încât flăcările să nu se extindă, iar pagubele să fie cât mai mici.
În urma incendiului, au ars folia solarului și structura din lemn pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, mai multe rafturi din lemn și aproximativ 4000 de fire de răsaduri de roșii. 

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.