Șofer drogat, prins cu ”marfa” asupra lui

0
42

La data de 29  ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Răchiți.

 

Întrucât avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțele Cannabis și Amphetamine, iar în urma controlului corporal, asupra sa au fost identificate 6 pliculețe autosigilante, care conțineau substanță sub formă de pulbere, de culoare albă și substanță vegetală de culoare verde-brun, sub formă de muguri. 

 

Mai mult de atât, în urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autoturisme.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, conducere pe drumurile a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.