Și-a cumpărat acte false pentru a se angaja în Spania, dar a fost depistat în Vama Stânca

0
33

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie moldovenească asupra căruia au descoperit o carte de identitate şi un permis de conducere, ambele cu însemnele autorităţilor române, ce s-au dovedit a fi false. 

 

În data de 14 iulie a.c., în jurul orei 14.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca– I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasager într-un autocar, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 21 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în geanta bărbatului, o carte de identitate şi un permis de conducere, ambele cu însemnele autorităţilor române, având aplicată propria fotografie. 

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond specifice unora autentice, fiind false.  

Bărbatul a declarat că a procurat documentele descoperite la controlul de frontieră prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaşte, plătind suma de 300 de euro, cu intenţia de a se angaja pe teritoriul Spaniei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.