Șase turci prinși în localitatea Mitoc. Încercau să ajungă în spațiul Schengen

0
39

În prima zi de Crăciun, în jurul orei 09.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut, au identificat şi reţinut, în localitatea de frontieră Mitoc, un grup de șase cetăţeni străini.

Persoanele au fost conduse la sediul SPF Rădăuți Prut pentru cercetări, unde s-a constatat că aveau asupra lor documente de identitate emise de autoritățile din Turcia. Totodată, în urma verificărilor efectuate în comun cu polițiștii de frontieră din R. Moldova s-a stabilit că persoanele în cauză sunt șase bărbaţi, cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 20 și 38 de ani şi au trecut ilegal frontiera din R. Moldova în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

“Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cetățenii străini au fost preluați de autorităţile de frontieră din R. Moldova, în vederea continuării cercetărilor, conform legislaţiei pe linie de combatere a migraţiei ilegale”, a precizat Minodora Răcnea, purtator de cuvânt STPF Botoșani.

Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.