O femeie de 47 de ani din comuna Stăuceni a fost prinsă ieri de poliţiştii botoşăneni când încerca să vândă țigări de proveniență duty free. În urma controlului s-a constatat că aceasta deținea asupra sa 10 pachete cu ţigări, de diferite mărci. Femeia a fost sancţionată contravenţional cu avertisment, iar ţigaretele au fost confiscate de poliţişti. Poliţiştii spun că cei care vând ţigări în piaţă nu mai iau cantităţi mai mari asupra lor, ci doar câteva pachete, stocurile fiind ţinute în alte locuri, ori prin maşini. Astfel, dacă sunt prinşi, plasatorii de ţigări pierd doar câteva pachete, nu cantităţi importante, iar în acest mod paguba e mai uşor de suportat.

Articolul precedentCod galben de vânt pentru județul Botoșani
Articolul următorAccident cu patru mașini și mai multe victime în zona Baisa FOTO