S-a semnat contractul pentru modernizarea drumului Botoșani – Ștefănești

0
42

După mai mulți ani de așteptări, astăzi a fost semnat contractul de modernizare a drumului național 29D Botoșani – Ștefănești. În următoarele șase luni se va realiza proiectarea iar în toamnă vor demara lucrărilor, termenul de finalizare a investiției fiind de 30 luni.

Valoarea proiectului este de 208,4 milioane de lei plus TVA și presupune modernizarea drumului național 29D de la kilometrul 2+800 până la 18+500 și de la kilometrul 21+800 până la 48+146.

„Așa cum am anunțat încă de dimineață, contractul de proiectare și execuție a modernizării Drumului Național DN 29D a fost semnat astăzi. Constructorul poate trece la treabă, astfel încât termenul de execuție de 30 de luni să poată fi nu doar respectat, ci chiar devansat. La doar 6 luni de la preluarea guvernării, PNL dă măsura eficienței și determinării de a realiza investițiile de care este atâta nevoie, după ani de zile de guvernare pesedistă, în care nimic nu s-a urnit la acest capitol”, a precizat deputatul Cristian Achiței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.