Pacienți COVID transferați la trei spitale din județul Botoșani

0
347

În urmă cu o săptămână, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a făcut demersuri pentru degrevarea situației create de aglomerarea secțiilor de la sediul central al Spitalului Județean Mavromati Botoșani.

În scurt timp, a început pregătirea Spitalului de Pneumoftiziologie și a spitalului de Recuperare Sfântul Gheorghe Botoșani pentru preluarea pacienților cu forme medii sau ușoare de infecție cu covid-19. 

La Spitalul de Pneumoftiziologie au fost realizate lucrări de reabilitare pentru crearea circuitelor funcționale separate pentru covid-19 și non-covid, în vederea implementării unor condiții optime pentru pacienți. Aceste lucrări au întârziat termenul inițial de pregătire a spitalului, fiind necesare mai multe vizite în teren pentru decongestionarea situației. În cursul acestei zile, 36 de pacienți au fost transferați la această unitate spitalicească.

De asemenea, în pregătire se află Spitalul de Recuperare care va putea prelua pacienți cel mai târziu luni. Totodată conducerea DSP a vizitat împreună cu managerul Radu Malancea și prefectul Dan Nechifor și Secția Exterioară Săveni deoarece și acolo vor fi transferați pacienți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.