Reduceri de cheltuieli în instituțiile statului. Ministrul Muncii: „Ne dorim ca acești bani economisiți, să-i ducem spre investiții”

0
37

Toți șefii de instituții trebuie să ia măsuri pentru a reduce cheltuielile iar banii economisiți vor ajunge în bugetul statului și vor fi direcționați către investiții.

Marius Budăi, ministrul Muncii, susține că măsurile de reducere a cheltuielilor nu înseamnă și disponibilizări. El a declarat nu vor fi bugetari concediați ci doar se vor diminua cheltuielile pe anumite capitole.

„Nu urmează disponibilizări. În politică, se interpretează orice spui. Nu urmează disponibilizări. Orice guvern și mai ales Ministerul Finanțelor trebuie să fie acel garant al utilizării eficiente a banului public. Orice ministru, în calitatea lui de ordonator de credite, trebuie să se uite în curtea lui și să spună: am 400 de angajați sau 2000-3000 în toată țara. Fac analiză pe fiecare serviciu și pe tot ce înseamnă implicare financiară de la personal și până la utilități publice, cheltuieli și investiții. noi ne dorim să eficientizăm activitatea în administrația publică din punct de vedere al resursei umane și din punct de vedere financiar, fără concedieri. Ne dorim ca acești bani economisiți, să-i ducem spre investiții”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.