Razie a polițiștilor de Ziua Națională a României

0
42

Poliţiştii oraşului Ştefăneşti au organizat ieri o acţiune pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au legitimat 51 de persoane şi au verificat 2 unităţi economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.000 de lei.

Astfel, a fost oprit pentru control pe raza localităţii Ştefăneşti un vehicul condus de un bărbat de 36 de ani, care transporta material lemnos.

În urma controlului documentelor, s-a constatat faptul că avizul de însoţire a mărfii este expirat din data de 29.11.2019.

În cauză a fost aplicată o sancţiune contravenţională, conform prevederilor Legii 171/2010, în cuantum de 3.000 de lei, materialul lemnos fiind confiscat de poliţişti şi predat în custodie unui reprezentant al ocolului silvic Truşeşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.