Omagiu adus lui Mihai Eminescu la Bibloteca Județeană

0
50

Poetul naţional va fi omagiat de Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu”, în cadrul unui eveniment ce va marca „Zilele Eminescu” şi Ziua Culturii Naţionale.

Astfel, pe 14 ianuarie, începând cu ora 10.00, Biblioteca Județeană va găzdui o nouă întâlnire a Cenaclului Literar “Portretul artistului în tinereţe”. Momentul va fi deschis de directorul bibliotecii, profesor Cornelia Viziteu, care va realiza o retrospectivă a celor mai importante activități și evenimente organizate și găzduite de Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu”, în anul 2018.

Găzduit de Sala de lectură a bibliotecii, cenaclul va cuprinde momente artistice, dezbateri pe tema operei eminesciene, lansări de carte, comunicări, vizite ghidate şi expoziţii de carte, desene și creații literare, numismatică și filatelie dedicate poetului naţional.

Colaboratori permanenți ai activităților organizate de Biblioteca Botoșani, Cenaclul ”Luceafărul – Hănești, coordonator Georgică Manole, Cenaclul ”Nuferi albi” – Corni, coordonator Maria Vasiliu, Cenaclul ”Litera” – Stăuceni, coordonator Gabriel Atănăsoaie și Cenaclul ”Caietele lui Cain” – Botoșani, coordonator Ovidiu Fecioru, au pregătit momente dedicate poetului Mihai Eminescu.

Ediția 2019 a Cenaclului “Portretul artistului în tinereţe” include și două expoziții, care vor putea fi vizitate până la finele lunii ianuarie, la Sediul central al bibliotecii. Este vorba despre „Omagiu Poetului Nepereche”, expoziție de carte, filatelie și numismatică, realizată de bibliotecarii Mihai Cornaci și Ersilia Iacob și „Ai noştri tineri…”,  expoziție de carte eminesciană din fondul Sălii de lectură, realizată de Ionela Tănasă și Ernest Chițu.

Manifestarea se va bucura de prezența unor invitați speciali. Vor reveni cu această ocazie la Botoșani,  membrii Cenaclului ”Nichita Stănescu” al Ministerului Administrației și Internelor – București, coordonator Lidia Obadă. Aceştia au pregătit pentru eveniment un program variat, ce cuprinde prezentare de eseu, micro-recital de muzică folk, precum și lansarea volumelor ”Iubire și zbor”, autor Cezara Haiura, ”Credință și dragoste de țară”, autor Mihai Coșereanu și ”Cinci vise ce nu mor”, autor Vasile Bele.

La manifestări vor participa tot ca invitaţi speciali Erwin J. Țigla, promotor al culturii germane în România şi Banatul Montan, editor, bibliotecar și Gheorghe Jurma, prozator, poet, critic şi istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara. Pasiunea și activitatea celor doi invitaţi s-au concretizat într-un album de fotografii ale monumentelor închinate ”poetului nepereche”, din țară și din străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.