O bătrână a ajuns la spital cu arsuri pe 30% din suprafața corpului

0
45

O femeie, în vârstă de 82 ani, din localitatea Brăteni, comuna Dobârceni, a ajuns la spital, cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului, după ce casa în care locuia a luat foc de la un jar căzut din sobă pe materiale combustibile. 

S-a întâmplat în această dimineață. Alarma a fost dată de vecini puțin înainte de ora 06.00. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție, casa ardea în totalitate. Proprietara a fost scoasă din locuință de către vecini, până la sosirea echipajelor de intervenție. 
Astfel de evenimente pot fi evitate prin respectarea următoarelor măsuri:
–    nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
–    în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă; 
–    amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
–    focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor; 
–    stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
–    nu adormiţi niciodată cu focul aprins; 
–    depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.