Nu avea permis, a condus un autoturism neînmatriculat și a dărâmat gardul unei locuințe

0
42

O femeie din comuna Vorniceni a sunat la poliție pentru a anunța că o persoană necunoscută care conducea un autoturism a lovit gardul locuinţei sale.

Echipajul de poliţie ajuns la locul solicitării a identificat conducătorul auto, acesta fiind un tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate. Acesta a achiziţionat autoturismul de la un alt bărbat, pe care l-a condus pe raza comunei de domiciliu, iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit gardul unui imobil. Ulterior, a abandonat vehiculul şi a părăsit locul accidentului.

Totodată, s-a constatat că vehiculul nu figurează înregistrat sau înmatriculat în circulaţie iar tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi distrugere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.