„Moneda rusească”, un nou joc periculos care face furori printre elevi

0
39

Un nou joc periculos practicat de copii stârnește îngrijorare. Se numește „moneda rusească”, iar cei care îl practică ajung să se rănească, scrie Stiri Botoșani.

Rețelele sociale sunt pline de clipuri în care se văd riscurile la care se expun cei mici, iar medicii atrag atenția că rănile riscă să se infecteze.

Potrivit sursei citate, cei care joacă „moneda rusească” învârt un ban pe masă, iar cine nu reușește să o mențină dreaptă este pedepsit fiind lovit drept peste degete.

Medicii avertizează că rănile sunt foarte dureroase și pot deveni periculoase deoarece infecția poate ajunge la os.

Este jucat în școli, în pauze, iar îngrijorarea este crescută deoarece s-a constatat că participă și copii din clasele mici, și de fete, și de băieți.

Psihologii îi sfătuiesc pe părinți să discute cu copiii și să le explice care sunt riscurile dacă se expun acestui joc.

Este a treia oară, în ultimii ani, când copiii ajung să se pună în pericol din cauza unor jocuri aflate pe site-urile de socializare.

Prima dată a fost „Balena Albastră”, apoi a urmat „Roblox”, iar acum „Moneda rusească”.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.