Mai mulți medici din Iași vor trimiși la Botoșani

0
38

Spitalul Județean Botoșani se confruntă cu o problemă în ceea ce privește personalul deoarece foarte mulți medici și asistenți sunt infectați cu COVID-19. Aceștia sunt fie în izolare la domiciliu, fie internați în spitalele din Botoșani și Iași.

Prezent la Botoșani, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a aflat de la noul manager al Spitalului Județean că personalul este insuficient. Imediat după încheierea vizitei la Spitalul Județean Mavromati, Nelu Tătaru a anunțat că va trimite la Botoșani mai multe cadre medicale din Iași. El exclude deocamdată varianta ca spitalul din Botoșani să fie preluat de armată.

„Am cerut astăzi necesarul, am cerut cadre medicale care să poată face atât activitatea COVID cât și non-COVID. În următoarea perioadă vom avea și cadre medicale. Este nevoie. Nu militare, deocamdată. Sper ca acest focar să fie izolat iar necesarul de personal medical să-l putem asigura din centrul universitar Iași”, a spus Nelu Tătaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.