Liviu Ciobotariu: „Sunt dezamăgit de prima repriză”

0
40

După două meciuri bune cu CSU Craiova și Astra, FC Botoșani a revenit la jocul modest din primele 15 etape. Formația botoșăneană a pierdut cu 2-1 derby-ul Moldovei, după ce a condus cu 1-0.

Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al FC Botoșani, s-a declarat nemulțumit de jocul elevilor săi, în special în prima repriză. El spune că aceștia au făcut inexplicabil pasul înapoi deși aveau posibilitatea să-și majoreze avantajul.

„Vreau să felicit oaspeții pentru victorie. A fost un meci disputat, chiar dacă nu am avut posibilitatea să pregătim așa cum ne-am fi dorit acest joc. Sunt dezamăgit de prima repriză. Am și discutat cu jucătorii la pauză, și după joc. La 1-0 puteam să ne desprindem, să facem 2-0 prin Golofca. Apoi ne-am retras, nu am reușit să avem posesie, am jucat numai mingi la întâmplare. La pauză le-am spus că așa nu putem câștiga un joc. Trebuie să jucăm, să arătăm… A doua repriză a fost mai echilibrată, am avut posesie mai bună, am încercat să desfacem adversarul, am schimbat și sistemul din 4-2-3-1 în 4-3-3. Pe final am încercat să jucăm cu două vârfuri dar nu am reușit să avem ocazii bune. Nu am avut luciditate… Am luat două goluri care puteau fi evitate. Două neatenții. Mergem în continuare, mai sunt foarte multe etape de jucat. Trebuie să ne revenim, nu astăzi s-a terminat campionatul”, a spus Liviu Ciobotariu care a mai precizat.

„Eu sunt dezamăgit de prima repriză. Avem 1-0, putem face 2-0, după care ne retragem și nu mai jucăm nimic 25-30 de minute. Ca să câștigi un joc, trebuie să joci fotbal. Dacă era pe final, înțelegeam. Este greu de digerat o înfrângere acasă, în derby-ul Moldovei”, a mai afirmat tehnicianul.

Poli Iași a câștigat derby-ul Moldovei cu scorul de 2-1 și a depășit pe FC Botoșani în clasament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.