Lansare de carte la Biblioteca Județeană

0
25

Mâine, începând cu ora 16.30, Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” va fi lansată cartea  „Întoarcerea din Iad. Jurnal”, autor Camelia Răileanu. Cartea a văzut lumina tiparului la Editura Eikon. Moderatorul lansării de carte va fi Valentin Ajder. Despre carte vor vorbi Florentina Toniţă, Gellu Dorian, Vianu Mureşan şi Aurel Răileanu.

Camelia Răileanu s-a născut la Botoşani pe 24 iunie 1969. Absolventă Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, ea a fost învăţător la Şcoala 13  şi apoi profesor la Şcoala 16, după ce a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Al I Cuza” Iaşi.

În anul 1997 a fost diagnosticată cu tumoră cerebrală. A fost operată de renumitul chirurg Leon Dănăilă, însă după câteva luni s-a confirmat recidiva tumorală. A avut puterea să se lupte cu boala şi a scris continuu. Camelia Răileanu a publicat volumele de poezie „Dimineaţa cercului” (1998) şi „Cântec pentru cei nesinguri” (1999).  „Întoarcerea din Iad” este curgerea zbuciumată a ultimilor patru ani din viaţa autoarei, o confesiune răscolitoare a unui spirit energic. Jocul de-a moartea alternează cu jocul de-a viaţa din momentele trecutului evocat, în care autoarea devine vocea tinerilor din anii premergători Revoluţiei din decembrie 1989. Camelia Răileanu a murit pe 2 martie 2002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.