Gospodărie făcută scrum în Vorniceni!Focul a fost pus intenționat (FOTO)

Gospodărie făcută scrum în Vorniceni!Focul a fost pus intenționat (FOTO)
Casa și anexa unei familii din comuna Vorniceni au fost distruse, azi-noapte, într-un incendiu. Când s-a produs evenimentul, nu era nimeni acasă.
Casa și anexa unei familii din comuna Vorniceni au fost distruse, azi-noapte, într-un incendiu. Când s-a produs evenimentul, nu era nimeni acasă.
Alarma s-a dat puțin înainte de ora 04.00. Vecinii au văzut flăcarile și au cerut ajutor de la pompieri.
La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat faptul că atât casa, cât și anexa, erau cuprinse în totalitate de flăcări și au acționat astfel încât flăcările să nu se extindă la o altă casă și un grajd de animale din aceeași gospodărie.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit 11 pompieri militari, mai bine de cinci ore. Din cauza căldurii degajate, s-au deteriorat o parte din geamurile și ușile celeilalte locuințe din curte.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Cazul a intrat în atenția polițiștilor.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











