Fraudă cu fonduri europene în BOTOȘANI! DNA a trimis în judecată suspectul

0
50

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială și a inculpatei Cooperativa Agricolă Zoovet Gorbănești din județul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2021 – 2022 și în perioada 2010 – 2017, inculpata Cooperativa Agricolă Zoovet Gorbănești, prin reprezentantul său legal, cel de-al doilea inculpat, în mod repetat, ar fi folosit și ar fi prezentat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Botoșani, mai multe documente și declarații false și inexacte, în baza cărora ar fi obținut, în mod necuvenit, în numele Cooperativei Agricole Zoovet Gorbănești, subvenții agricole în valoare totală de 2.373.367 lei.
La data de 31.05.2010, inculpata Cooperativa Agricolă Zoovet Gorbănești a încheiat un contract de concesiune cu primăria comunei Gorbănești, având ca obiect concesionarea pășunii comunale în suprafață de 594 ha, având obligația contractuală de a menține suprafața de pășune concesionată în bune condiții agricole și de mediu, urmând ca banii obținuți cu titlu de subvenție pe suprafață să fie folosiți de cooperativă, pentru efectuarea lucrărilor de întreținere a pășunii comunale.
În perioada 2010 – 2017 inculpata Cooperativa Agricolă Zoovet Gorbănești ar fi obținut subvenții pe suprafață de la A.P.I.A. Botoșani în valoare totală de 2.125.708 lei, depunând la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani prin reprezentantul său legal, cel de-al doilea inculpat mai multe documente și declarații false, între care:
– declarații de împuternicire și de eligibilitate întocmite în fals prin contrafacerea semnăturilor unor persoane înscrise în tabel, prin atestarea unor mențiuni necorespunzătoare adevărului referitoare la calitatea legală de membri cooperatori, la numărul de animale pe care-l deține cooperativa și
– angajamente și declarații în cuprinsul cărora inculpatul, în calitate de reprezentant al cooperativei ar fi declarat în fals, că datele înscrise în cererile unice de plată și în documentele anexă sunt reale.
Astfel, în perioada respectivă, pe pășunea comunală Gorbănești, nu s-ar fi efectuat, în realitate, nicio lucrare de întreținere, iar cooperativa nu și-ar fi îndeplinit obligația de întreținere a pășunii comunale în condițiile prevăzute în contractul de concesiune.
Ulterior, în perioada 2021 – 2022, în aceeași modalitate descrisă anterior, inculpata Cooperativa Agricolă Zoovet Gorbănești, prin reprezentantul său legal, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani mai multe documente și declarații false și inexacte obținând pe nedrept suma de 247.659 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 2.373.367 lei.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului persoană fizică, reprezentant al Cooperativei Agricole Zoovet Gorbănești.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.