FOTBAL: FCSB, ÎNVINSĂ ACASĂ DE POLI IAŞI (0-1), ÎN SUPERLIGĂ

0
75

FCSB a fost învinsă de Politehnica Iaşi cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Steaua din Capitală, într-un meci din etapa a şasea a Superligii de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Mihai Bordeianu (27), cu un şut deviat de Ionuţ Panţîru.

Campioana a evoluat în inferioritate numerică din min. 36, când Darius Olaru a fost eliminat (cu ajutorul arbitrajului video) pentru o intrare periculoasă la Bordeianu.

FCSB a avut o bară, prin Daniel Popa (42), dar şi-a creat şi alte ocazii de gol, prin Marius Ştefănescu (21), William Baeten (83) sau Adrian Şut (90+5).

Ieşenii au mai ratat prin Valentin Gheorghe (19) şi Andrei Roman (75 – bară).

În patru meciuri jucate acasă în acest sezon, FCSB a obţinut o singură victorie, un egal şi a pierdut de două ori.

Florin Tănase a redebutat la FCSB, intrând pe teren în minutul 62.

FCSB – FC Politehnica Iaşi 0-1 (0-1), Stadion Steaua – Bucureşti

A marcat: Mihai Bordeianu (27).

Cartonaş roşu: Darius Olaru (FCSB, 36).

Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica); arbitri asistenţi: Stelian Slabu (Braşov), Florian Alexandru Vişan (Galaţi); al patrulea oficial: Ovidiu Robu (Chitila)

Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Andrei Constantinescu (Bucureşti)

Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) – CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) – LPF

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.