Explicația HALUCINANTĂ a unui tânăr prins fără permis

0
41

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat în trafic conducând un autoturism deşi nu a obţinut dreptul de a conduce.

În data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 15.00, o patrulă  din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi- I.T.P.F. Iași, a oprit pentru control pe raza comunei Hilişeu-Horia, judeţul Botoşani, un autoturism condus de un botoşănean în vârstă de 19 ani.

Deoarece la controlul efectuat de către poliţiştii de frontieră persoana nu a putut prezenta permisul de conducere, colegii noştri au efectuat verificări specifice în urma cărora au stabilit că aceasta nu a obţinut dreptul de a conduce pentru nicio categorie.

Cu privire la cele constatate tânărul a declarat că s-a urcat la volanul autoturismului deoarece a vrut să se plimbe şi nu a considerat că este o problemă faptul că nu deţine permis atât timp cât are abilităţi de a conduce.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.