După ce a declarat război făinii din greieri, Italia interzice și carnea produsă în laborator

0
30

Italia declară război alimentelor făcute în laborator! Guvernul Italiei a aprobat un proiect de lege care interzice utilizarea cărnii produse în laborator și hrana pentru animale, potrivit ministrului italian al Agriculturii. Totul pentru a proteja moștenirea agroalimentară a țării, a argumentat ministrul. 

Dacă propunerea va fi adoptată de parlament, industria nu va avea voie să producă alimente din țesuturi derivate din animale vertebrate. Mai mult, proiectul prevede ca fabricile în care se încalcă aceste prevederi să fie închise și își pot pierde dreptul de a obține finanțare publică timp de până la trei ani. Mai mult, patronii ar putea primi amenzi de până la 60 de mii de euro.

„Am avut, și mă bucur în mod deosebit de aceasta, unanimitatea substanțială a asociațiilor privind opoziția față de ipoteza introducerii pe piață a alimentelor sintetice ca element de concurență, dar și cu privire la producțiile tradiționale. Despre asta vom purta și o discuție cu Ministerul Sănătății pentru a înțelege ce garantează mâncarea produsă în laborator, fripturile făcute în laborator, și dacă există garanții pentru noi cetățeni, copiii noștri și consumatorii finali”, a spus Francesco Lollobrigida, ministrul italian al Agriculturii.

De altfel, Italia interzice și ca făina obținută din greieri să fie folosită în aluatul de pizza și în paste. Folosirea tot mai frecventă a făinii fabricate din greieri, lăcuste și larve de insecte a întâmpinat o opoziție acerbă în Italia! Guvernul interzice folosirea ei în pizza și paste, preparate cu specific italian.

„Italienii sunt îngrijorați de alimentația lor, Europa a autorizat, de fapt, folosirea făinurilor derivate din insecte. Există patru tipuri care pot fi folosite în Uniunea Europeană, care provin din greierul domestic, larvele viermelui mic și lăcuta migratoare. Acum, nu contest și evident că nu aș putea, un regulament european, dar cred cu tărie că cetățenii trebuie informați, trebuie să poată mânca ce vor, dar având posibilitatea de a cunoaște în detaliu ce conține un produs,” a mai spus ministrul italian al Agriculturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.