Două șoferițe din Botoșani și-au făcut mașinile să sune din greșeală la 112 în timp ce ștergeau praful

0
37

Două femei din Botoșani și-au făcut mașinile să sune din greșeală la 112 în timp ce ștergeau praful, moment în care au apăsat butonul de panică fără să știe că în acest fel tocmai au alertat echipajele de intervenție.

O șoferiță din Botoșani s-a trezit cu polițiștii și ambulanța lângă ea după ce și-a făcut fără să știe mașina să sune automat la 112, în timp ce ștergea praful, scrie Monitorul de Botoșani.

Femeia își curăța mașina nouă de praf pe interior, iar când a început să șteargă cu o lavetă și luminile din plafon a deschis și capacul de protecție al butonului eCall, pentru a-l lustrui mai bine. În momentul în care l-a apăsat, mașina a apelat imediat la 112, transmițând locația și starea de urgență iminentă.

eCall, sistem instalat în toate mașinile noi din UE

Femeia s-a speriat că va trebui să plătească o amendă, însă oamenii legii au atenţionat-o ca pe viitor să aibă mai multă grijă cu acel sistem.

„În cursul anului 2021 au fost două astfel de apeluri, însă niciunul nu s-a cofirmat, fiind vorba despre apelări făcute din greşeală”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

eCall este un sistem instalat în vehicule în toate țările UE care efectuează automat un apel gratuit către numărul de urgență 112, în cazul în care vehiculul este implicat într-un accident rutier grav, sau către un server special, către un dispecerat al companiei care a vândut maşina. Sistemul eCall poate fi accesat și manual, prin apăsarea unui buton.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.