Două blocuri noi vor fi construite în municipiu

0
42

Seria investițiilor imobiliare continuă în municipiu. Municipalitatea botoşăneană a primit o solicitare de emitere a unui certificat de urbanism în vederea construirii unui bloc, regim de înălţime, parter, două etaje şi mansardă, cu spaţii comerciale la parter. „Amplasamentul acestei viitoare investiţii se află pe strada Nicolae Iorga, numărul 7, foarte aproape de Colegiul Laurian”, a declarat Marian Murariu, viceprimar al municipiului. Terenul pe care va fi ridicat blocul are 600 de metri pătraţi. Potrivit edilului, în total vor fi cinci apartamente, locurile de parcare aferente spaţiilor comerciale şi apartamentelor urmând a fi amenajate pe proprietatea investitorului.

O altă cerere primită la Serviciul urbanism este a unui investitor ce doreşte să construiască un bloc, parter plus trei etaje, pe Aleea Dimitrie Brândză, numărul 3. „Aici este un teren situat la intersecţia bulevardul George Enescu – strada Vârnav, în planul doi, în mijlocul unui careu de blocuri. Acolo există un teren în suprafaţă de 808,17 de metri pătraţi”, a explicat Marian Murariu. Noul bloc va avea 12 apartamente, investitorul intenţionând să amenajeze în zonă şi tot atâtea locuri de parcare.

Ambele documentaţii vor parcurge şi o perioadă de consultare publică şi abia după aceea vor fi supuse dezbaterii în Consiliul Municipal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.