Dai SÂNGE și ai reducere la impozitul pe locuință sau teren. Legea a fost promulgată

0
103

Legea prin care persoanele care donează sânge, în mod constant, pot benefica de reduceri ale impozitelor datorate, a fost promulgată marți de către președintele Klaus Iohannis. Decizia privind acordarea faclități este la latitudinea autorităților locale. 

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea care instituie posibilitatea acordării, de către consiliile locale, a unei reduceri procentuale a impozitelor pe clădiri şi pe teren datorate de persoanele fizice care fac dovada a minimum 3 donări de sânge pe parcursul unui an calendaristic, pentru o singură clădire şi teren.

Reducerea poate fi cumulată cu bonificaţia de 10% acordată pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie, inclusiv a anului de referinţă, a întregului impozit pe clădiri şi pe teren datorat la nivelul unui an calendaristic.

Reducerea se aplică diferenţei rezultate după scăderea bonificaţiei din impozitul datorat.

Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.