Controale din partea APIA la fermierii care au depus declaraţii unice

0
43

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că a demarat controalele la fața locului pentru fermierii care au depus cereri unice în campania 2018. Din eșantionul de control fac parte 793 de fermieri, din care 789 de fermieri sunt în controlul clasic, iar 4 fermieri in controlul prin teledetecție. In controlul clasic sunt incluse 21862 parcele de teren cu o suprafață totală de 50.431,64 ha, iar în controlul prin teledetecție sunt incluse 21 parcele cu suprafața totală de 6,83 ha.
În esantionul de control sunt 116 fermieri cu o suprafață declarată de peste 50 ha teren, cu 14.581 parcele care însumează suprafața de 43.364,11 ha. 9 fermieri din eșantionul de control clasic sunt selectați și pentru controlul vizand măsurile de dezvoltare rurală, pentru care au semnat angajamente iar 65 de fermieri sunt selectați pentru controlul ecocondiționalității, aceștia urmand a avea și control de iarnă.

Fermierii selectați la control sunt obligați să permită accesul inspectorilor pe terenul fermei, să prezinte acestora informații și documente legate de obiectul controlului. Dacă fermierul nu poate fi prezent la momentul controlului, acesta este obligat să împuternicească o altă persoană, în baza unei declarații pe propria răspundere și a unei copii după buletinul sau cartea de identitate, documente care vor fi anexate dosarului de control. Inspectorii APIA trebuie să prezinte scopurile controlului, să solicite fermierului accesul în exploatație pentru verificarea magaziei, platformei cu gunoi de grajd, utilizării apei pentru irigat etc., dar și să solicite fermierului, acolo unde este cazul, informații și documente referitoare la control. Inspectorii sunt obligați să execute fotografii digitale pentru a documenta realizarea controlului. În cazul în care nu este de acord cu concluziile controlului în teren, fermierul poate refuza semnarea raportului de control și poate depune contestație cu privire la concluziile acestui raport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.