Consilierii municipali au aprobat extinderea parcului Mihai Eminescu

0
30

Parcul ”Mihai Eminescu” va fi extins. Întruniți astăzi într-o ședință extraordinară, consilierii municipali au aprobat astăzi indicatorii tehnico – economici pentru proiectul „Amenajarea zonei de recreere strada Vârnav, 17 A”. Proiectul se află în etapa de pregătire a documentaţiei în vederea depunerii cererii de finanţare. Valoarea investiţiei este de 3,3 milioane de lei, finanţare asigurată în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa 4, Sprijinirea dezvoltării urbane durabile prin realizarea de activităţi destinate îmbunătăţirii mediului urban. Această finanţare se acordă pentru reconversia funcţională şi/sau reutilizarea unor terenuri şi suprafeţe abandonate şi neutilizate din interiorul municipiilor reşedinţă de judeţ şi transformarea lor în zone de agrement şi petrecere a timpului liber pentru comunitate. „Extindem Parcul Mihai Eminescu, cu tot ce înseamnă utilităţile unui parc şi ceea ce vine în completare şi de noutate, este acea pistă de alergare. Sunt fonduri europene, aprobate, avem banii. Noi urmăm acele etape care vin într-o ordine nu ştiu de cine stabilită exact şi foarte târziu, ceea ce face Autoritatea de Management din POR şi Ministerul Dezvoltării Regionale”, a spus primarul Cătălin Flutur.  Astfel, vor fi construite alei care totalizează 1908 metri pătraţi, spaţii verzi (1798 metri pătraţi), o pistă de alergare (390 de metri pătraţi), împrejumire (309 metri liniari), opt stâlpi de iluminat public, şase bănci, opt camere de supraveghere video, două cişmele. Din documentaţie reiese că defrişările vor fi minime şi se vor limita la arborii uscaţi, aspectul natural nefiind afectat de materialele folosite pentru dotări. Materialul propus pentru aleile pietonale este gazonul înierbat natural. Intervenţiile de amenajare peisagistică propuse nu afectează structura lizierei şi a arborilor existenţi, urmărindu-se păstrarea integrităţii peisajului natural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.