Canabis descoperit de câinele polițist, într-o mașină la Rădăuți Prut VIDEO

0
37

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi Prut au depistat un tânăr, care avea asupra lui câteva grame de substanță vegetală, susceptibilă a fi canabis.

Duminică, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul român B.A., în vârstă de 20 de ani, la  volanul unui autoturismul marca Citroen, înmatriculat în Italia.

În urma verificărilor efectuate asupra autoturismului cu ajutorul câinelui de serviciu Sheba, specializat în detectarea  substanţelor stupefiante, în torpedoul autoturismului a fost descoperit un plic în care se afla o substanță vegetală de culoare verde-oliv, şoferul declarând că este vorba de canabis, pe care l-a primit cadou şi intenţiona să îl folosească la petrecerea burlacilor.

În urma inventarierii substanței descoperite, a rezultat cantitatea de aproximativ 2 grame substanță vegetală de culoare verde-oliv, susceptibilă a fi canabis, cantitate care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi expertizării.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept şi trafic ilicit de droguri , iar dosarul a fost înaintat parchetului competent pentru soluționare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.