Botoșănenii vor plăti mai puțin pentru apa de la robinet

0
41

Începând cu această lună, botoşănenii vor plăti facturi mai mici la Nova Apaserv. Albert Tanasă, directorul general al Nova Apaserv, a anunţat că, potrivit modificărilor aduse Codului Fiscal, nivelul cotei TVA pentru serviciile de canalizare scade de la 19%, la 9%, ceea ce va însemna reduceri ale facturilor plătite de utilizatori.

Cristian Romanovschi, director comercial în cadrul Nova Apaserv, a explicat că la un consum mediu de zece metri cubi de apă pe lună, factura va scădea de la 73 de lei la 70 de lei. „E o scădere. Dacă valoarea facturii este mare, scăderea este mai mare. După ce vom factura luna ianuarie, undeva la mijlocul lunii februarie, vom şti exact influenţa acestei măsuri”, a precizat oficialul.

Nova Apaserv a încheiat anul 2018 cu aproximativ 14 milioane de lei, bani de recuperat de la clienţi, din care aproximativ nouă milioane de lei de la populaţie. „Din cei 9 milioane de lei, peste 50% sunt solduri în litigiu. Uzăm de toate măsurile legale pentru a recupera banii de la clienţii noştri”, a concluzionat Cristian Romanovschi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.