Botoșănenii au ieșit în stradă pentru a cere drumuri decente GALERIE FOTO&VIDEO

0
73

Peste 20 de șoferi din municipiul Botoșani au ieșit astăzi la un protest. E au vrut să atragă atenția Guvernului și parlamentarilor PSD  că în județul Botoșani are nevoie de drumuri pe care să se circule în condiții normale.

În urmă cu vreo două-trei săptămâni, când șefii CNAIR au anunțat că vor repeta licitația la drumul Botoșani – Tg. Frumos, câțiva botoșăneni au decis să organizeze un protest între sensul giratoriu de la LukOil și Lebăda. Peste 20 de botoșăneni  au răspuns pozitiv la apelul făcut pe rețelele de socializare și au venit cu mașinile, astăzi, la ora 14.00, în zona sensului giratoriu de la LukOil. Nu erau foarte optimiști că se va întâmpla ceva după acest protest dar au spus că măcar speră să atragă atenția.

„Am ieșit pentru modernizarea infrastructurii în Botoșani, de 30 de ani trăim în sărăcie. Vrem și noi niște drumuri pentru a putea dezvolta județul. În primul rând DN 28B pentru care sunt promisiuni din 2012 că va fi modernizat și nu e. Iarna asta, doi morți a făcut acest drum. Cred că ar fi cazul să fie modernizat. Speram să iasă mai mulți botoșăneni dar ăștia suntem noi botoșănenii”, a spus unul dintre protestatari.

„Facem și noi un protest pentru drumurile care sunt în județul Botoșani. Sperăm că poape, poate cei de sus să se uite și pe la noi prin Moldova”, a adăugat un alt șofer botoșănean.

Lucrările la drumul Botoșani – Tg. Frumos ar fi trebuit să înceapă anul acesta dar CNAIR a decis reluarea licitației ceea ce înseamnă că în 2019 nu se va turna un metru de asfalt pe cel mai important drum din județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.