Biciclist accidentat de un șofer neatent

0
41

La data de 3 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

 

Din verificările efectuate până în acest moment, a reieșit faptul că un bărbat, de 36 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Calea Națională, direcția de deplasare, dinspre strada Grivița către strada Octav Onicescu, a efectuat viraj la stânga către strada Cuza Vodă,  împrejurare în care a intrat în coliziune cu un biciclist, care se deplasa dinspre strada Octav Onicescu către strada Grivița.

 

În urma impactului, biciclistul, de 48 de ani, a suferit leziuni fizice fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca în funcție de rezultatele acestora, să fie dispuse măsuri legale.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.