Avertisment dur: urmează o criză economică fără precedent

0
74

Economia lumii se prăbușește chiar sub ochii noștri. Sistemul bancar intră în colaps, iar cel al pensiilor nu mai e sustenabil, avertizează experții economiști din Statele Unite. Urmează „mama tuturor crizelor”, spun analiștii. 

Experții sunt de părere că datoriile acumulate în sectoarele public și privat duc omenirea spre un dezastru financiar, pe care țările nu îl vor mai putea evita. Și asta pentru că băncile centrale vor fi nevoite să majoreze ratele dobânzilor, iar politicile ultra-relaxate nu mai pot fi sustinute. Specialiștii mai transmit că guvernele s-au împrumutat pentru măsuri prin care au ajutat populația, fără să investească bani, iar o soluție ar fi, spun ei, ca țările să majoreze taxele și impozitele. 

Celebrul economist Nouriel Roubini a scos adevărul la iveală încă din 2022, într-o analiză intitulată ”Inevitabilul șoc”, adică colapsul cu care lumea globalizată se va confrunta în viitor și pe care nici măcar băncile centrale nu-l pot contracara.

„După ani de politici fiscale, monetare și de credit extrem de relaxate și declanșarea unor șocuri negative majore ale ofertei, presiunile stagflaționiste pun acum presiune asupra unui munte masiv de datorii din sectorul public și privat”, spune economistul american, avertizând că „Mama tuturor crizelor economice se profilează și nu va fi nimic de făcut în privința asta”, potrivit Yahoo News.

Pentru a-și argumenta punctul de vedere, Roubini evidențiază datele privind datoria, descrise drept „uimitoare”. El scrie: „Datoria globală totală a sectorului privat și public ca pondere din PIB a crescut de la 200% în 1999 la 350% în 2021. Raportul este acum de 420% în economiile avansate și de 330% în China. Statelor Unite, este la 420%, ceea ce este mai mare decât în timpul Marii Depresiuni și după cel de-Al Doilea Război Mondial”.

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.