Situația economică a județului Botoșani nu este foarte bună și nici nu sunt șanse să se îmbunătățească. Ba din contra, numărul firmelor radiate, dizolvate sau suspendate este în creștere ceea ce înseamnă mai puțini bani la bugetul de stat și bugetul local și un șomaj mai mare.

Potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în perioada 01.01.2018 – 30.04.2018 s-au înregistrat numai puțin de 504 radieri în județul Botoșani. Creșterea este semnificativă dacă ne raportăm la primele patru luni din 2017 când s-au înregistrat 323 de radieri.

Și în ce privește dizolvările, se observă o creștere semnificativă de la un an la altul. În perioada ianuarie – aprilie 2018 au fost 286 de dizolvări iar în aceeași perioadă din 2017 au fost doar 89. De asemenea, în perioada  01.01.2018 – 30.04.2018, 90 de agenți economici din județul Botoșani și-au suspendat activitatea, cu 39 mai mult decât în aceeași perioadă din 2017.

În ceea ce privește înmatriculările, este o creștere față de primele patru luni din 2017. Dacă în ce privește SRL-urile, creșterea este de la 260, la II-uri creșterea este de la 294 în perioada 01.01.2017 – 30.04.2017 la 401 în perioada 01.01.2018 – 30.04.2018.

Articolul precedentTir derapat de pe şosea la Stâncă
Articolul următorDosar penal pentru un şofer turmentat