APIA subvenționează împăduririle

0
32

Sesiunea de depunere a cererilor de sprijin sau plată pentru accesarea schemelor de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” va debuta mâine, 16 septembrie, și se va întinde până pe 13 decembrie.În cadrul celei de a patra sesiuni de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 alocarea financiară este de 15 milioane de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Schema de ajutor vizează înființarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de „trupuri de pădure pe terenurile agricole și neagricole” și „perdele forestiere de protecție pe terenurile agricole și neagricole”. Pot obține aceste fonduri nerambursabile comunele, orașele, municipiile și alte persoane juridice de drept public, dar și persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societățile comerciale, asociațiile și fundațiile, alte persoane juridice de drept privat. Suprafaţa terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de perdele forestiere de protecţie, trebuie să fie de cel puţin 0,5 hectare, iar suprafaţa compactă minimă împădurită de cel puţin 0,1 hectare. Suprafaţa terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de trupuri de pădure, trebuie să fie de cel puţin un hectar, iar suprafaţa compactă minimă împădurită de cel puţin 0,5 hectare. Terenurile din categoria pajiştilor naturale permanente, cu excepția celor afectate de fenomene de degradare a solului, precum și terenurile agricole pentru care există angajamente în derulare pentru agro-mediu şi climă și agricultură ecologică, nu sunt eligibile pentru sprijin.

Valoarea maximă a sprijinului public pentru o cerere de sprijin este de șapte milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.