Acțiune de control a polițiștilor la Trușești

0
31

 Polițiștii Secției Rurale nr.3 Hlipiceni și ai Serviciului rutier au organizat o acțiune de control în Trușești dar și în zonele învecinate. Astfel, în urma acestei acțiuni au fost legitimate zeci de persoane, au fost controlate mașini și aplicate amenzi de aproximativ  6.000 de lei. Operațiunea a urmărit în principal prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulaţie, însă cu această ocazie poliţiştii au legitimat 73 de persoane şi au controlat 42 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, aceştia au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 6.000 de lei. Pe drumul judeţean DJ 282 de pe raza comunei Albeşti a fost oprit pentru control un moped condus de un bărbat de 68 de ani, din aceeaşi localitate. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au descoperit că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acuzat de conducere fără permis, localnicul s-a ales cu un dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.