Agresori judecați în libertate după ce au bătut cu bâtele doi bărbați

0
42

Doi botoşăneni sunt cercetaţi pentru tentativă de omor pentru că au snopit în bătaie alţi doi consăteni. Victimele au fost bătute crunt cu parii, ajungând de urgenţă la spital.

Magistraţii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani au decis trimiterea în judecată, pentru tentativă de omor, a doi săteni din comuna Avrămeni, judeţul Botoşani. Aceştia sunt acuzaţi că aproape au omorât în bătaie alţi doi consăteni, după un scandal pe uliţă. Decizia Parchetului a venit la patru ani de la petrecerea faptelor. Mai precis, incidentul a avut loc, la începutul anului 2018, scrie Adevărul.

Doi bărbaţi de 34 şi 37 de ani din Avrămeni s-au întâlnit noaptea, pe uliţa satului cu alţi doi consăteni. Din vorbă în vorbă s-a ajuns la discuţii contradictorii şi la ceartă. Sătenii de 34 şi 37 de ani au tranşat conflictul într-un mod brutal.

Au pus mâna pe pari şi i-au bătut crunt pe rivali. Victimele au ajuns la spital. Cei doi bătăuşi sunt judecaţi în stare de libertate.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.