Agenți economici prinși cu produse de contrabandă. S-au împărțit amenzi de peste 60.000 lei

0
39

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut mai multe controale în municipiul Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu produse accizabile.

Au fost verificate 12 unităţi economice, iar în urma neregulilor constatate au fost indisponibilizate în vederea confiscării peste 3.200 de ţigarete, de provenienţă Republica Moldova şi duty free.
De asemenea, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea normelor de comerţ, valoarea totală a acestora depăşind suma de 63.000 de lei.
Astfel, la trei unităţi economice din municipiul Botoşani au fost depistaţi gestionarii, cu vârste cuprinse între 19 şi 59 de ani, care deţineau, fără documente justificative, în vederea comercializării, diverse cantităţi de ţigarete, de provenienţă străină.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de contrabandă în formă asimilată iar ţigaretele identificate au fost confiscate de poliţişti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.