Accident cu trei victime pe drumul Orășeni – Băiceni

0
36

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a provocat sâmbătă un accident rutier în urmă căruia trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Șoferul era sub influența alcoolului.

Acesta conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ 207 N, între localităţile Orăşeni-Deal şi Băiceni. Pe fondul neadaptării vitezei de mers la un carosabil acoperit cu gheaţă şi zăpadă, șoferul a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a trei bărbaţi, cu vârste de 27, 31 şi 17 ani, toţi pasageri în vehicul.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.