A încercat să păcălească polițiștii cu un ITP falsificat

0
77

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a fost depistat  în trafic, conducând un autoturism care avea I.T.P. falsificat.

 

În data de  21 martie a.c., în jurul orei 11.40, polițişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Mihăileni, un autovehicul marca Ford Transit, înmatriculat în Portugalia, condus de P.V., cetăţean român în vârstă de 60 ani.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la documentele prezentate, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că talonul cu inspecţia tehnică periodică nu prezintă condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.