A încercat să fugă de polițiști și s-a izbit cu mașina într-un chioșc

0
39

Un șofer în vârstă de 18, aflat sub inflența alcoolului, a încercat să scape de polițiști dar după o urmărire de aproximativ trei kilometri s-a izbit cu mașina într-un chioșc.

Seara tecută, în jurul orei 22.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe strada Bucovina, fără a avea în funcţiune luminile de întâlnire.

Conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia în trafic pe o distanţă de aproximativ trei kilometri, până pe strada Nicolae Grigorescu, unde a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe trotuar şi lovit un chioşc din tablă.

La volanul mașinii era un tânăr de 18 ani, din localitatea Coţuşca. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani s-a prezentat un bărbat de 25 de ani, care a declarat faptul că tânărul i-a sustras fără drept cheile autoturismului, pe care l-a condus fără permisiunea sa.

În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi furt în scop de folosinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.