AVERTIZĂRI METEO DE CANICULĂ, DUMINICĂ ȘI LUNI, ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA

0
73

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, noi avertizări Cod galben, portocaliu şi roşu de caniculă, valabile la intensităţi diferite în trei sferturi din ţară.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, noi avertizări Cod galben, portocaliu şi roşu de caniculă, valabile la intensităţi diferite în trei sferturi din ţară.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, va fi Cod galben de căldură şi disconfort termic ridicat în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor fi oscila în general între 33 şi 36 de grade.

De asemenea, un Cod portocaliu de caniculă va persista, pentru a şasea zi consecutiv, în sudul Banatului şi al Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sud-vestul şi în centrul Munteniei. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 37 – 38 de grade, în timp ce minimele vor ajunge, local, şi la 25 de grade.

Tot duminică, o avertizare Cod roşu căldură persistentă, caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat vizează judeţul Timiş. Maximele vor atinge 39 de grade, iar ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Conform prognozei de specialitate, luni, 19 august, va fi în vigoare un Cod galben de caniculă, astfel încât în cea mai mare parte a ţării temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade.

În acelaşi timp, un Cod portocaliu de căldură va persista în sudul Banatului, nordul şi centrul Crişanei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sudul şi în centrul Munteniei. În aceste zone, valorile maxime vor fi cuprinse între 36 şi 38 de grade şi minimele între 19 şi 25 de grade. Local, nopţile vor fi tropicale.

Totodată, o alertă Cod roşu de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat va fi valabilă, luni, în judeţele Timiş şi Arad, unde ziua se vor înregistra 39 de grade, iar noaptea între 19 şi 25 de grade.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.