7 percheziții în județele Botoșani și Iași

0
34

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, au efectuat în această dimineaţă 7 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Botoşani şi Iaşi, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii mai multor infracţiunii de înşelăciune prin metoda Accidentul.

În urma activităţilor procedurale efectuate în cauză, a rezultat faptul că în perioada martie – iunie 2018, mai multe persoane, barbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 26 şi 30 de ani, au apelat prin intermediul unor diferite reţele de  telefonie fixă, 12 persoane din judeţele Botoşani şi Mehedinţi, cu vârste cuprinse între 66 şi 80 de ani. În cadrul convorbirilor telefonice purtate, autorii faptelor,  sub pretextul că o persoană apropiată celor apelaţi se face vinovată de producerea unui accident rutier, le-au solicitat diverse sume de bani pentru înlăturarea  presupuselor consecinţelor penale sau pentru acoperirea unor costuri medicale fictive.

În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au identificat la locaţiile vizate mai multe telefoane mobile, înscrisuri şi diferite sume de bani, acestea fiind ridicate, în conformitate cu dispoziţiile Codului de Procedură Penală, în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, în 6 persoane au fost conduse la sediul IPJ Botoşani pentru audieri, în vederea luării măsurilor legale.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională depăşeşte 75.000 de lei.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi tentativă la înşelăciune, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea întregului prejudiciu.

La acţiune au participat şi luptători SAS din cadrul IPJ Botoşani, poliţişti din cadrul IPJ Mehedinţi şi lucrători din cadrul IJJ Botoşani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.