Au trecut patru decenii de la cea mai mare tragedie rutieră care a lovit România, la Botoșani. O nenorocire care a frânt zeci de familii și a împietrit numeroase inimi, ale celor care au înregistrat pierderi omenești, dar și ale celor care pe atunci au fost salvatori sau martori. În limitele posibile, permise de un sistem comunist opresiv, botoșănenii i-au plâns mai mult în șoaptă pe cei plecați, fără să tragă prea multe speranțe în aflarea adevărului, scrie Botoșăneanul.
Au trecut 41 de ani fără să se știe ACUM, mai mult decât s-a cunoscut ATUNCI. Printr-un ordin ferm, Nicolae Ceaușescu a cerut ca detaliile accidentului, dar mai ales amploarea nenorocirii, să fie trecute sub un con de umbră. Odată cu trecerea anilor, nenorocirea s-a mutat în colțuri de memorie și aproape că a trecut în tărâmul uitării.
Iar anii s-au dus cu scurte relatări despre accidentul rutier în care au murit aproape 50 de oameni, într-o frumoasă zi de vară, un 29 iunie 1980 în care erau sărbătoriți Sfinții Petru și Pavel.
Oamenii de atunci, implicați direct și fără voia lor în nenorocirea rutieră, au jelit în liniște, și-au îngropat în aceeași liniște morții și au păstrat tăcerea până în zilele noastre. Iar din această tragedie s-au născut tot felul de legende.
Legende care au nevoie de testul realității. Pentru sufletele celor care s-au înecat în balta de la Huțani, prizonieri ai unui autobuz comunist. Dar și pentru mângâierea celor rămași în urmă să-i plângă și pomenească.
Un fost prefect și deputat a anchetat accidentul, dar ITM refuză să prezinte actele controlului, deși NU SUNT SECRETE
Demersul nostru jurnalistic a plecat de la zecile de comentarii care ne sunt transmise în fiecare an, pe data de 29 iunie, când este comemorat un anumit număr de ani de la tragedie. Chiar Mihai Baltă, fost parlamentar botoșănean și fost inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial de Stat pentru Protecția Muncii (ITSPM) de la acea vreme, spunea în cadru restrâns că relatările evenimentelor din 1980 vin de la persoane care nu au privit atunci moartea direct în ochi. El a făcut-o.
Trebuie spus că Mihai Baltă a fost inspectorul de muncă deplasat la locul accidentului pe atunci și care a făcut cercetarea cu privire la implicarea șoferului de autobuz. Și care probabil va face obiectul unui episod din seria pe care am început-o.
Ancheta accidentului de muncă a fost consemnată într-un dosar de cercetare. Nimeni nu a avut acces, însă, la ce s-a scris atunci în procesele-verbale încheiate.
Ne-am adresat așadar actualului ITM pentru a consulta arhivele existente și documentele care consemnează ce s-a întâmplat pe data de 29 iunie 1980, ora 14:30. Și ce mai păstrează arhivele din cea mai mare nenorocire rutieră petrecută vreodată în România.
Acte, documente, rezultate ale unor cercetări, mușamalizate în comunism. În zilele noastre nu mai există vreun motiv pertinent pentru care aceste documente să rămână secrete.
Chiar Revista Lumea, consemna în ediția din 1995:
„Nu mai intrăm în considerațiuni tehnice privind cauzele catastrofei, căci, atât în timpul anchetei, cât mai ales după, părerile au fost extrem de împărțite. Trebuie spus că, în cele din urmă, dosarul în greutate de peste 2 kilograme a fost clasat, vinovatul oficial fiind găsit printr-o tragere de păr în «persoana impersonală a cauciucului»”.
”Fără îndoială, dosarul tot mai poate fi scos de la saramură, dacă unii sau alții ar ține cândva cu tot dinadinsul să-i descâlcească totuși ițele”.
Au mai trecut 26 de ani de atunci, dosarele tot secrete au rămas.
La ITM, ca și la Inspectoratul de Poliție Județean, am formulat solicitări în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
De la ITM ni s-a refuzat accesul la dosarul arhivat, motivul fiind unul derizoriu, anume că actuala instituție nu este cea care a „fabricat” respectivele documente care datează din 1980. Deși, în realitate, vorbim despre aceeași instituție care de-a lungul anilor s-a tot reorganizat schimbându-și doar denumirea. Chiar și în zilele noastre, există colegi de-ai fostului inspector de muncă Mihai Baltă care lucrează în ITM-ul actual.
Sursa: Realitatea de Botosani